TERAPII (BIOTERAPII)

  Terapiile naturiste, numite şi tratamente naturale sau bioterapii, au apărut în zorii istoriei omului. Urmând modelul naturii, pe baza intuiţiei, a observaţiilor şi apoi a experienţei, în timp s-a dezvoltat o adevărată cultură şi ştiinţă a tratamentului suferinţelor fizice şi sufleteşti, prin mijloace naturale, cu menirea de a aduce alinare şi vindecare celui aflat în suferinţă.
  Ştiinţa modernă de astăzi, prin mijloacele sale performante, ne dezvăluie existenţa în structura compuşilor bio de origine naturală, principii active care confirmă, de cele mai multe ori, utilizarea empirică seculară a produselor şi preparatelor naturiste de origine vegetală (plante medicinale) sau animală (produse apicole, lanolina, etc). .
  Terapiile naturiste vin azi să completeze cuceririle medicinii moderne, astfel încât omul să îşi poată redobândi echilibrul şi sănătatea.

O viaţă sănătoasă

  Menţinerea, fortificarea sau redobândirea stării de sănătate, se poate realiza doar prin conectarea armonioasă la elementele naturii, care sunt tocmai izvoarele sănătăţii. Când vorbim despre natură, trebuie să luăm în considerare atât ambientul exterior nouă (natura dinafara noastră), cât specificul fiinţei umane (natura interioară). De aceea, la temelia unei vieţi sănătoase stau 5 stâlpi fundamentali (alimentaţia corespunzătoare, aerul proaspăt, activitatea fizică, somnul odihnitor, întărirea spirituală) [mai multe despre viata sanatoasa].

Cunoaşterea şi autocunoaşterea pacientului

  În abordarea oricărei terapii, cunoaşterea de sine, precum şi cunoaşterea pacientului au o însemnătate deosebită. Omul este o fiinţă mult prea complexă pentru ca pe baza supunerii sale la teste sau la aparate, oricât de sofisticate ar fi acestea, să se poată deduce altceva decât frânturi de informaţii, cu privire la dereglajele de care suferă. În fond, toate aceste analize indică, de multe ori sumar, "ceea ce acum este", cauzele reale rămânând ascunse [mai multe despre cunoasterea si autocunoasterea pacientului].

Tratamente naturiste

   Tratamentele naturiste (naturale) sunt practici care vin în sprijinul sănătăţii omului, şi care se bazează pe modelul naturii. Ramurile sau metodele care alcătuiesc naturoterapia sunt strâns corelate cu factorii de mediu, care au fost şi sunt aliaţii omului care tinde spre o viaţă sănătoasă (mai multe despre tratamentele naturiste).

Diete şi dietetica

  În sens larg, dieta are aceiaşi semnificaţie cu alimentaţia, definind modul de hrănire al unui individ, al unei colectivităţi sau a unei populaţii. În sens mai restrâns - cu referire la o alimentaţie adecvată, deci dietetică, dietele sunt prescripţii alimentare alcătuite chibzuit, recomandate atât persoanelor bolnave cât şi celor sănătoase, în scopul întăririi organismului sau a prevenirii şi ameliorării unor afecţiuni (mai multe despre diete si dietetica).

Abordarea naturistă a unor afecţiuni

  Abordările naturiste ale unor afecţiuni, sunt prezentate în continuare (mai mult despre abordarea naturista a unor afectiuni).

 

 
CUVINTE CHEIE: Bioterapii, Tratamente naturaleTratamente naturiste, Terapii
 
BIOTERAPII ® este o marcă înregistrată la OSIM. Toate drepturile rezervate 2006 - 2016. Utilizarea acestui site, impune respectarea unor termeni şi condiţii (mai multe).
  POZIŢIE

Terapii
  APROFUNDAT

  Index terapeutic
  Atentie nu plagia

Protected by Copyscape Online Plagiarism Checker 

  

 
  STATISTICI